ACTUALITATE

Ministrul Educaţiei: Nu am deschis şcolile pentru a le închide

Nu am deschis şcolile pentru a le închide. Declaraţia aparţine ministrului Educaţiei, Culturii şi Cercetării, Igor Şarov şi a fost făcută în cadrul emisiunii „Punctul pe AZi” de la TVR MOLDOVA. Oficialul a menţionat că din numărul total de şcoli, 800 de instituţii de învăţământ au aplicat modelul I de studii, prezenţa fizică într-un singur schimb (în special şcolile din localităţile rurale); 105 şcoli au optat pentru învăţământul în două schimburi. Potrivit lui maoritatea instituţiilor şcolare din Chişinău, centrele raionale, au optat pentru modelul mixt de studii, ce este unul destul de complicat, presupune şi numite investiţii.

„În acest an pregătirea pentru noul an de studii a început mult mai devreme, în luna iunie, imediat după încheierea anului şcolar, lucrurile au trebuit racordate la condiţiile pandemiei. Nu am fost niciodată în condiţiile unui război declanşat de pandemie şi toate politicile noastre au fost racordate la realităţile existente în R. Moldova. Rigorile sunt unele foarte dure, dar aceste rigori rezidă din instrucţiile Comisiei Excepţionale în Sănătate Publică şi de fiece dată sunt schimbate în funcţie de situaţia epidemiologică. Pe cât de sigur ne-am pregătit pentru noul an de studii vom vedea pe parcurs. Nu am deschis şcolile pentru a le închide”, a spus ministrul Educaţiei.

Oficialul a mai menţionat că mai rămân câteva şcoli închise, unele dintre acestea fiind în carantină, pe motiv că unele cadre didactice, dar şi elevi s-au infectat cu noul coronavirus. Potrivit lui, 125 de profesori sunt infectaţi de COVID-19, iar alţi 250 se află în autoizolare.

Totodată, el a menţionat că o bună parte dintre şcoli nu şi-au reluat activitatea la 1 septembrie din motiv că nu au reuşit să încheie proiectele investiţionale, finanţate de către partenerii externi, ce presupune renovarea şcolilor, iar unele instituţii de învăţământ au restanţe la capitolul aprovizionării cu apă potabilă.

În cadrul emisiunii, Igor Şarov a vorbit şi despre situaţia şcolilor cu predare în limba română din regiunea transnistreană.

„În cele 8 şcoli din regiunea transnistreană avem 1600 de copii şi 400 de cadre didactice. Procesul de studii a început în regim normal în toate şcolile, instituţiile au fost asigurate cu dezinfectanţi. Este obligaţia noastră morală de a susţine aceste şcoli”, a menţionat oficialul.