ACTUALITATE

Ministerul Justiţiei a selectat un membru în Consiliul de Integritate din partea societăţii civile

post-img

Ministerul Justiţiei a selectat un membru în Consiliul de Integritate al Autorităţii Naţionale de Integritate din partea societăţii civile. Este vorba de Ilie Chirtoacă, care a acumulat 8,86 de puncte. Ceilalţi trei candidaţi admişi la proba interviului - Ruslan Berzoi, Olesea Cebotari şi Valentin Fediuc, nu au întrunit numărul necesar de puncte pentru a fi promovaţi în această funcţie. Astfel, Ministerul Justiţiei urmează să anunţe desfăşurarea unui nou concurs pentru selectarea unui membru în Consiliul de Integritate din partea societăţii civile.

În prezent, Ilie Chirtoacă este consilier juridic la Centrul de Resurse Juridice din Moldova şi desfăşoară activităţi de cercetare juridică şi advocacy. De asemenea, el este implicat în monitorizarea şi evaluarea mecanismelor şi practicii de selecţie şi promovare a judecătorilor şi procurorilor.

Concursul pentru selectarea a doi candidaţi la funcţia de membru în Consiliul de Integritate din partea societăţii civile a fost anunţat la începutul lunii decembrie a anului trecut.

Conform Legii cu privire la Autoritatea Naţională de Integritate, Consiliul de Integritate este constituit din nouă membri, dintre care câte un reprezentant desemnat de Parlament, Preşedintele Republicii Moldova, Guvern, Consiliul Superior al Magistraturii, Consiliul Superior al Procurorilor, Congresul Autorităţilor Locale din Moldova şi trei reprezentanţi ai societăţii civile, selectaţi de către Ministerul Justiţiei prin concurs, în baza unui regulament aprobat de Guvern.