ACTUALITATE

Ion Chicu: „Dificultăţile de moment” dintre România şi R. Moldova „pot fi depăşite dacă domină înţelepciunea”

Premierul Republicii Ion Chicu declară că „dificultăţile de moment”, apărute între Republica Moldova şi România pot fi depăşite „dacă domină înţelepciunea”, iar în acest sens, premierul se arată convins „că pe ambele maluri ale Prutului, există suficientă înţelepciune”.

Întrebat dacă nu este afectat de recentele critici venite din partea premierului român Ludovic Orban şi a preşedintelui României Klaus Iohannis către Guvernul de la Chişinău, Ion Chicu spune că România şi Republica Moldova „vor fi împreună indiferent de ce vor declara politicienii”.
 
„În ce priveşte unele declaraţii, manifestări de simpatie sau antipatie, în ultimii ani noi am avut mai multe. Noi nu vrem să ajungem la împroşcări, sunt sigur că asta nu este salutat nici de cetăţenii Republicii Moldova, nici de cetăţenii României.

Eu ştiu că în România va fi campanie electorală, ca şi în Republica Moldova. Dacă unii politicienii îşi setează mesajele electorale în aşa mod... Eu sunt sigur că relaţiile noastre se vor consolida, dorinţa poporului este mai presus decât a celor care pe o perioadă sunt la putere (...) Eu cred că rolul unui conducător responsabil este să facă tot ce e posibil să aibă relaţii bune cu vecinii”, a declarat Ion Chicu în platoul TVR MOLDOVA, în cadrul emisiunii Punctul pe AZi.

Premierul a ţinut să mulţumească poporului României pentru sprijinul oferit cetăţenilor Republicii Moldova de-a lungul timpului.

Amintim că liderul de la Cotroceni, Klaus Iohannis, a declarat săptămâna trecută că România va coopera deplin cu guvernul de la Chişinău numai când acesta va demonstra, prin fapte, continuarea parcursului european al Republicii Moldova. Mai devreme, şi premierul României, Ludovic Orban, şi-a exprimat neîncrederea faţă de guvernul de la Chişinău. El a spus că România nu poate considera guvernul Republicii Moldova drept un partener serios, în lipsa unor reforme concrete.