ACTUALITATE

Guvernul României a aprobat Memorandumul pentru semnarea Acordului de asistenţă financiară acordată R. Moldova

post-img

Guvernul României a aprobat astăzi, 19 ianuarie 2022, memorandumul pentru negocierea şi semnarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind implementarea programului de asistenţă tehnică şi financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 milioane de euro acordat de România Republicii Moldova.

Potrivit Departamentului pentru Relaţia cu Republica Moldova, prin intermediul acestui Acord, Guvernul României îşi propune să intensifice cooperarea între România şi Republica Moldova, în vederea dezvoltării unui parteneriat strategic bilateral. De asemenea, racordarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană prin intermediul României, promovarea procesului de reforme în spirit european în Republica Moldova, susţinerea procesului de integrare europeană şi creşterea rezilienţei Republicii Moldova la factorii destabilizatori reprezintă principalele obiective ale adoptării memorandumului pentru aprobarea negocierii şi semnarea acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova.

„Practic, prin acest Memorandum, la nivelul Guvernului se asigură funcţionarea mecanismelor pentru un nou acord, în baza căruia România va continua să acorde asistenţă tehnică şi financiară către Republica Moldova, pentru a sprijini parcursul său european”, a anunţat premierul Nicolae Ciucă, în şedinţa de Guvern de miercuri.