ACTUALITATE

De astăzi, 10 ianuarie, cei care vin în Republica Moldova din 65 de state ale lumii sunt obligaţi să prezinte teste PCR la Covid-19.

Această măsură se referă şi la persoanele vaccinate. Cei fără teste vor fi plasaţi în carantină.

Între ţările incluse în lista statelor cu risc epidemiologic ridicat, din care vin persoanele ce trebuie să prezinte teste, se numără Italia, Spania, Franţa, Marea Britanie, Grecia, Elveţia, Statele Unite şi altele. Ministerul Sănătăţii actualizează în fiecare săptămână lista ţărilor cu risc epidemiologic sporit de transmitere a infecţiei COVID-19.