VREMEA

Vreme frumoasă în toată ţara. Temperaturile au scăzut uşor faţă de ziua precedentă

post-img

Temperaturile sunt un pic mai scăzute decât ieri. Serviciul Hidrometeorologic de Stat prognozează pentru astăzi temperaturi între 15 şi 31 de grade. Pe parcursul zilei în Republica Moldova cerul va fi variabil.

La Briceni şi la Donduşeni temperatura va oscila între 15 şi 26 de grade Celsius. La Bălţi, la Floreşti şi la Soroca se vor înregistra temperaturi între 16 şi 27 grade Celsius.

Ziua la Chişinău, la Hânceşti şi la Nisporeni vor fi 29 de grade, iar noaptea termometrele vor indica în Capitală şi la Nisporeni 18 grade Celsius, iar la Hânceşti - 19 grade Celsius. La Călăraşi temperatura minimă se va situa în jurul valorii de 17 grade, iar temperatura maximă va fi de 28 de grade Celsius.

La Cahul temperatura minimă va ajunge până la 20 de grade Celsius, iar cea maximă va indica 31 de grade. La Ştefan-Vodă şi la Cimişlia mercurul din termometre va indica temperaturi între 20 şi 30 grade Celsius.