VREMEA

VIDEO. În Canada a nins ca în plină iarnă. Stratul de zăpadă a ajuns la 40 de centimetri

Desi toamna nu-i nici la jumătate, în zone din Canada iarna s-a instalat categoric. Oraşul Calgary este în stare de urgenţă după ce într-o singură noapte s-a depus un strat de zapadă care pe alocuri a ajuns la 40 de centimetri.

A fost o noapte nemaivazută de canadienii din Calgary de peste 60 de ani. O furtună de zăpadă la început de octombrie care a acoperit oraşul. În medie stratul are 25 de centimetri dar în unele zone aceasta urcă spre o jumătate de metru.

Autorităţile locale au decretat stare de urgenţă şi au solicitat ajutor. Mai multe zeci de maşini de dezăpezire încearcă să cureţe oraşul.

În doar 10 ore s-au înregistrat aproape 300 de accidente auto şi un barbat a murit. Meteorologii avertizează că ninsoarea va continua şi astăzi. Mai rău este că aceste semne de iarnă timpurie înseamnă că urmează un anotimp rece foarte lung, spun specialiştii.