VREMEA

Temperaturi mai mici şi ploi în toată ţara

post-img

Ploile revin în toată ţara, arată prognoza meteo. Totodată, temperaturile vor scădea uşor, maximele fiind de 21 de grade, iar minimele fiind de până la 10 grade Celsius, anunţă Serviciul Hidrometeorologic de Stat.

La Briceni, Donduşeni şi Edineţ temperatura va oscila între 10 şi 16 grade Celsius. La Floreşti, la Soroca şi la Bălţi în cursul nopţii se aşteaptă 11 grade, iar ziua termometrele vor indica 17 grade Celsius.
 
La Chişinău vor fi 19 grade ziua, iar noaptea termometrele vor indica 13 grade Celsius. La Nisporeni şi la Hânceşti temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 19 grade, cea minimă va fi de 13 grade Celsius, iar la Călăraşi temperatura maximă va fi de 18 de grade Celsius, iar minimă de 13 grade.
 
La Cahul temperatura maximă va ajunge până la 21 de grade Celsius, iar cea minimă va indica 15 grade. La Ştefan Vodă şi la Cimişlia mercurul din termometre va indica temperaturi între 14 şi 20 de grade Celsius.