VREMEA

În România a fost emis cod galben de lapoviţă, ninsoare şi vânt, pentru jumătatea sudică a ţării, până luni seara

post-img

Administraţia Naţională de Meteorologie din România a emis o avertizare de cod galben, potrivit căreia, începând de astăzi, de la ora 16.00, şi până mâine, la ora 22, vor fi precipitaţii moderate cantitativ mai ales sub formă de lapoviţă şi ninsoare şi intensificări ale vântului, începând cu regiunile vestice, şi vor cuprinde apoi cea mai mare parte a ţării. În jumătatea de sud a ţării şi în zona montană se vor cumula cantităţi de apă de 10...15 l/mp şi izolat, îndeosebi în Dobrogea, 30...35 l/mp.

Până în dimineaţa zilei de luni (22 ianuarie), în Dobrogea vor predomina ploile, iar în Banat, Crişana, sudul Olteniei, precum şi în sudul şi estul Munteniei vor fi precipitaţii mixte. În celelalte regiuni, iar în cursul zilei de luni (22 ianuarie) şi în sud şi sud-est vor fi mai ales ninsori şi se va depune strat nou de zăpadă. Temporar vântul va avea intensificări în vestul şi sudul teritoriului, cu viteze de 45...55 km/h, iar pe crestele montane, 60...70 km/h.

În regiunile sud-estice vântul va continua să prezinte intensificări şi în noaptea de luni spre marţi (22/23 ianuarie) spulberând zăpada.

De asemenea, ANM a emis şi un cod galben de ninsori care intră în vigoare în această seară, de la ora 20.00, şi durează până luni, la ora 11.00. Potrivit atenţionării, în judeţele Caraş-Severin, Argeş, Teleorman, Olt, Dolj, Vâlcea, şi în zona de munte a judeţelor Mehedinţi, Gorj, Hunedoara, Sibiu, Alba, Braşov, Dâmboviţa şi Prahova vor predomina ninsorile, în general, însemnate cantitativ şi local se va depune strat consistent de zăpadă.

De asemenea, începând de luni dimineaţă, de la ora 5.00, şi până seara, la ora 22.00, va fi în vigoare o altă avertizare de cod galben de intensificări susţinute ale vântului şi ninsori viscolite. În intervalul menţionat, în judeţele Galaţi, Vrancea, Buzău, Brăila, Ialomiţa, Călăraşi, Constanţa şi Tulcea, treptat vor predomina ninsorile, iar vântul va avea intensificări susţinute, cu viteze la rafală în general de 65…75 km/h, viscolind ninsoarea şi determinând scăderea vizibilităţii.