Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Ger şi viscol în mai multe ţări din Europa. La Roma a nins pentru prima dată după 6 ani

E iarnă grea în sudul şi estul Europei: ninge abundent, gerul e năprasnic şi vântul devine din ce în ce mai puternic. Multe ţări adoptă măsuri speciale pentru a face faţă unei vremi atât de aspre.

Două regiuni din sudul Bulgariei sunt sub cod roşu de ninsoare şi vânt de peste 70 de kilometri pe oră. Iar în restul ţării e cod portocaliu. Inclusiv în capitala Sofia, unde stratul de zăpadă va ajunge la 30 de centimetri şi viscolul va forma troiene.

La fel, în Serbia vecină. Ministerul român de Externe a emis alerte de călătorie pentru aceste ţări.

În Bosnia, la Bihac, după ce acoperişul unei şcoli a căzut sub greutatea nămeţilor, autorităţile au decis că elevii trebuie să stea acasă.

Şcoli închise şi în Croaţia, şi chiar situaţie gravă la Delnice, unde armata e gata să dea o mână de ajutor pentru deszăpezirea drumurilor. Autorităţile lansează un apel naţional la solidaritate.

Marea surpriză vine însă de la Roma: a nins pentru prima dată după 6 ani şi totul e dat peste cap. Şcolile au fost închise. La fel, mai multe obiective turistice. Primăria le-a cerut localnicilor să evite deplasările. Aşa că, în capitala Italiei, circulaţia a fost neobişnuit de liniştită pentru o zi de luni.

Serviciul de transport public din Roma a funcţionat la capacitate redusă, traficul feroviar în zonă a fost grav perturbat. Pentru persoanele fără adăpost au rămas deschise peste noapte mai multe biserici, staţii de metrou şi gări.

Similare