VREMEA

Cod portocaliu de vânt puternic şi ninsori viscolite la munte, începând de duminică dimineaţa; Disconfort termic în nordul şi centrul României

post-img

O atenţionare Cod portocaliu de vânt puternic, ninsori viscolite şi strat consistent de zăpadă, care vizează zonele montane, a intrat în vigoare duminică dimineaţa la ora 10:00.

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, duminică (29 octombrie) şi luni (30 octombrie), în zonele montane, vântul va sufla tare, rafalele vor depăşi 80...90 km/h, iar pe creste 100...120 km/h. Va ninge viscolit, vizibilitatea va scădea temporar sub 50 m şi se va depune strat consistent de zăpadă.

Totodată, pentru nordul, nord-vestul şi centrul ţării este în vigoare, tot de la ora 10:00, un Cod galben de vânt intens, disconfort termic şi precipitaţii mixte.

Până luni noaptea la ora 23:00, intensitatea vântului va fi în creştere în toate regiunile, cu viteze la rafală în general între 55 şi 70 km/h şi local 75...85 km/h.

Valorile termice vor scădea în toată ţara, iar intensificările de vânt vor determina amplificarea senzaţiei de rece.

În regiunile din vestul, centrul şi nordul ţării, pe arii extinse, vor fi ploi moderate cantitativ, iar din noaptea de duminică spre luni (29/30 octombrie) în Maramureş, Transilvania şi zona deluroasă a Crişanei şi a Moldovei se vor semnala precipitaţii mixte.