VREMEA

Cod galben de îngheţuri în perioada 28 septembrie-2 octombrie

post-img

Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis cod galben de îngheţuri pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Avertizarea este valabilă în perioada 28 septembrie-2 octombrie. De asemenea, în următoarele zile, sunt prognozate temperaturi în descreştere atât în timpul zilei, cât şi al nopţii.

În următoarele zile, cerul va fi variabil, fără precipitaţii, cu temperaturi specifice acestei perioade. Marţi şi miercuri, pe 26 şi 27 septembrie, maximele vor oscila între +21 şi şi +24 de grade.

Începând de joi, 28 septembrie, temperaturile vor scădea şi se vor înregistra între 12 şi 17 grade. Noaptea vor fi +2... +7 grade Celsius. În orele dimineţii, preponderent în raioanele de nord, se prevăd îngheţuri la suprafaţa solului cu intensitatea de -1°С... -2°С, cu răspândire pe o mai mare parte a teritoriului în intervalul 29 septembrie - 2 octombrie.