VREMEA

Cer noros, iar pe alocuri vor cădea ploi slabe

post-img

Serviciul Hidrometeorologic de Stat anunţă pentru astăzi în Republica Moldova temperaturi între 5 şi 17 grade Celsius. Cerul va fi noros în cea mai mare parte a ţării. În nordul şi centrul Republicii Moldova pe alocuri vor cădea ploi slabe.

La Briceni şi la Donduşeni temperatura va oscila între 5 şi 12 grade. La Soroca şi la Bălţi se vor înregistra temperaturi între 6 şi 13 grade Celsius, cu un grad mai mult va fi noaptea la Floreşti  - 7 grade. 
 
La Chişinău vor fi 15 grade ziua, iar noaptea termometrele vor indica 8 grade. La Hânceşti şi la Nisporeni temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 15 grade, cea minimă va fi de 8 grade Celsius, iar la Călăraşi în cursul nopţii se aşteaptă 7 grade, iar ziua termometrele vor indica 14 grade Celsius. La Nisporeni şi la Călăraşi se aşteaptă ploi slabe.
 
La Cahul temperatura maximă va ajunge până la 17 grade Celsius, iar cea minimă va indica 10 grade. La Cimişlia şi la Ştefan Vodă mercurul din termometre va indica temperaturi între 9 şi 16 grade Celsius.