Vreme Extrema In Aprilie

Serviciul de urgenţă 903 a fost solicitat de 1.200 de persoane

post-img

Serviciul de urgenţă 903 a fost solicitat, astăzi, până la ora 15.00, de 1.200 de persoane. Patru oameni au fost traumatizaţi din cauza vremii extreme. Totodată, nu au fost înregistrate naşteri în ambulanţe sau cazuri de degerături.

Potrivit informaţiilor, 13 ambulanţe au rămas blocate pe traseele naţionale, în localităţi sau pe teritoriile staţiilor de asistenţă medicală urgentă. În satul Ciobalaccia, din raionul Cantemir, o autosanitară nu a putut transporta un pacient cu infarct miocardic la spital, din cauza drumului blocat, şi a fost solicitat ajutorul Serviciului protecţiei civile şi situaţiilor excepţionale. 
 
Serviciul 903 a fost apelat, astăzi, mai frecvent, de persoane cu hipertensiune arterială, dureri toracice şi infecţii respiratorii. De asemenea, o echipă de urgenţă a fost solicitată pentru a acorda ajutor unei femei în vârstă de 83 de ani găsită sub zăpadă. La faţa locului, medicii au constatat decesul femeii. 
 
În total, pe întreg teritoriul ţării, activează 217 echipe medicale de urgenţă, la fel ca în zilele obişnuite. 
 
Pe parcursul zilei de ieri, 20 aprilie, serviciul 903 a avut peste 2.400 de solicitări. Nouă persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce au fost rănite de crengi.