Vreme Extrema In Aprilie

Salvatorii îndeamnă oamenii să rămână în casă din cauza stratului mare de zăpadă

post-img

Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale al MAI îndeamnă oamenii să rămână în case şi să nu părăsească locuinţele pe parcursul zilei de azi întrucât vremea de afară poate crea dificultăţi de deplasare.

Mai mult, pericolul vine de la zăpada care îngreunează copacii şi îi poate rupe în orice moment. În aceste condiţii, salvatorii indeamnă cetăţenii să-şi menţină calmul şi să asculte mesajul autorităţilor.

În această noapte, între 400 - 500 de copaci s-au prăbuşit în capitală, peste 20 de piloni au fost doborâţi, iar transportul public nu circulă. Mai multe drumuri sunt blocate (str. Munceşti, Bucureşti, V. Lupu, Gh. Asachi etc) la fel şi drumurile spre suburbii. Transportul public nu circulă din cauza arborilor prăbuşiţi, dar şi a stratului de zăpadă.

TVR MOLDOVA menţionează că Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis o avertizare cod portocaliu de ninsori în toată ţară, cu excepţia nordului ţării, unde este cod galben. Potrivit meteorologilor, în intervalul 18-24 aprilie, se prevăd îngheţuri la suprafaţa solului cu intensitatea de -1..-4°С, izolat în aer 0..-3°С. La 22 aprilie îngheţuri în aer cu intensitatea de -1..-4°С.