Timp Liber

Roboţica Pepper le-a vorbit parlamentarilor britanici

Roboţii păşesc încet dar sigur în învăţământul britanic. În Comisia pentru educaţie a parlamentului de la Londra chiar a fost audiată o asemenea maşinărie. Profesorii de la o universitate din Londra caută finanţare pentru proiectul lor şi de aceea vor să-i convingă pe deputaţi că roboţii sunt utili in învăţământ.

- Pepper, vrei să te prezinţi?

- Bună dimineaţa, d-le preşedinte. Vă mulţumesc pentru invitaţie. Mă numesc Pepper şi sunt robot rezident la Universitatea Middlesex.

Este pentru prima oară când un robot interacţionează direct cu membrii unei comisii parlamentare. Întrebată ce rol vor avea oamenii în aşa numita a patra revoluţie industrială, maşinăria a dat un răspuns diplomatic.

Pepper: "Roboţii vor avea un rol foarte important. Dar vom avea mereu nevoie de inteligenţa unică a oamenilor".

Experţii în robotică de la Colegiul Imperial din Londra vor ca acest moment să fie considerat un pas pentru inteligenţa artificială, dar nu definitoriu.

DR. ALI SHAFTI, specialist în robotică: "Să fii capabil să aduci un asemenea argument sau mărturie nu este posibil deloc în stadiul actual al inteligenţei artificiale".

Chiar şi aşa, robotul Pepper a primit aplauzele întregii comisii, convinsă acum că cercetarea în acest domeniu are nevoie de bani.