Timp Liber

Peste 120 de elevi au participat la mişcarea globală de promovare a programării „Hour of Code''

Într-o eră în care tehnologia face parte din viaţa de zi cu zi este important ca cei mici nu doar să se joace la calculator, dar şi să înveţe ceva util. Cel puţin asta spun mentorii, care au ghidat astăzi peste 120 de elevi în lumea programării. Evenimentul s-a desfăşurat în cadrul săptămânii educaţiei IT, celebrată anual în peste 180 de ţări.

Organizatorii spun că programarea este o alternativă ingenioasă care combină joaca şi învăţatul. Este o metodă prin care copii îşi pun imaginaţia în mişcare.

„Sectorul IT este în creştere în întreaga lume, devine din ce în ce mai important. Este un domeniu care ar putea oferi joburi şi salarii bune pentru tinerii din Republica Moldova”, spune Thomas Alveteg, prim secretar, Ambasada Suediei.
 
Iniţiativa este realizată cu susţinerea Agenţiei Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională şi a Guvernului Suediei.