SPORT

Vladislav Ursu şi Alexandra Chiriacova, deţinători ai Cupei Moldovei la tenis de masă

post-img

Sportivii din Republica Moldova, Vladislav Ursu şi Alexandra Chiriacova, au intrat în posesia titlurilor de deţinători ai Cupei Moldovei la tenis de masă, ediţia 2018.

Competiţia a avut loc la sala specializată a Universităţii de Stat din Moldova.

Vladislav Ursu (Chişinău), campion naţional en titre, l-a întrecut în semifinală pe Denis Ţerna (Dubăsari), multiplu campion naţional cu scorul 4-2. Eugen Coşciug (Chişinău), partenerul din finală, l-a depăşit în semifinală pe numărul 1 în clasamentul naţional, Andrei Puţintică (Călăraşi), cu scorul 4-1 într-un meci în care şi-a surprins adversarul, în primul rând, cu atacuri puternice din serviciile adversarului şi din zona medie a mesei. În finală, aceste procedee, însă, nu au funcţionat, pentru că serviciile lui Vladislav Ursu s-au dovedit a fi dificil de atacat, i-au creat probleme lui Eugen Coşciug. Meciul s-a încheiat cu scorul 4-1 în favoarea lui Vladislav Ursu.

Eugen Coşciug a început turneul de pe locul cinci în top. Pe locul trei s-a clasat Daniil Titov, campion al municipiului Chişinău anul curent.

Alexandra Chiriacova (Dubăsari) a fost urmată în clasamentul feminin de Natalina Brânză din Bălţi şi Diana Gurschi (Anenii Noi). „Succesul  ei nu este întâmplător. Ea se antrenează în ultimul timp la Constanţa, la unul dintre cele mai puternice cluburi din România”, a declarat directorul Şcolii specializate din Dubăsari,  Valeriu Grosu. „Mă bucur că în calea sa spre treapta a treia a podiumului de premiere a întrecut jucătoare care sunt situate mai sus în clasamentul naţional”, a declarat Anatol Gurschi, tatăl Dianei, care a fost prezent la meciurile finale. 

Faza finală a concursului masculin s-a desfăşurat conform sistemului eliminatoriu. Cea feminină s-a disputat conform regulamentului circular (fiecare cu fiecare), transmite Moldpres.