SPORT

VIDEO. Denisa Golgotă, argint la sol şi bronz la sărituri la Europenele de la Glasgow

post-img

Românca Denisa Golgotă a cucerit duminică medalia de bronz în proba de sărituri din cadrul Campionatelor Europene de gimnastică artistică de la Glasgow, cu 14,166 puncte. La sol a luat argintul!

Denisa Golgotă a obţinut 14,500 puncte pentru prima evoluţie şi 13,833 pentru cea de-a doua, transmite Agerpres.

Medalia de aur a revenit sportivei Boglarka Devai, din Ungaria. Ea a obţinut 14,349 puncte.

Rusoaica Anghelina Melnikova, cu 14,233 puncte puncte, a intrat în posesia argintului. Denisa Golgotă, singura româncă prezentă în finalele pe aparate la Glasgow, a concurat şi la sol, unde a luat medalia de argint!