SPORT

Tricolorii au suferit înfrângere aseară, în faţa reprezentativei Albaniei

post-img

Echipa naţională de fotbal a R.Moldova a suferit, din nou, o înfrângere categorică, în meciul de aseară, din preliminariile Campionatului European din 2020. Jucătorii moldoveni au fost învinşi de reprezentativa Albaniei, într-un meci disputat pe stadionul Zimbru din Capitală, scor final 0-4.

Reprezentativa ţării noastre a pierdut a cincea partidă consecutiv. "Tricolorii" au încasat 14 goluri şi nu au marcat nici măcar unul, iar în grupa preliminară H se clasează pe ultimul loc cu doar 3 puncte la activ după 8 meciuri susţinute.

Următoarea partidă este programată pentru 14 noiembrie, când fotbaliştii moldoveni vor juca în deplasare, la Paris, cu campioana mondială, echipa Franţei.

Sursa: radiochisinau.md