SPORT

Sportivii basarabeni, medaliaţi cu aur la Jocurile Olimpice de Tineret, s-au întors acasă

Medaliaţii cu aur la Jocurile Olimpice de Tineret de la Buenos Aires au revenit acasă. Înotătoarea Tatiana Salcuţan şi luptătorul de greco-romane Alexandrin Guţu au fost întâmpinaţi, noaptea trecută, pe aeroportul din Chişinău cu pâine şi sare, flori şi aplauze.

„Am visat toată viaţa la acest moment. Mulţi au crezut că o să obţin locul trei sau doi. Eu, însă, am demonstrat de ce sunt în stare. Am făcut-o frumos şi acum sunt prima”, spune campioana olimpică Tatiana Salcuţan.
 
Luptătorul de Greco-romane Alexandrin Guţu a devenit Campion Olimpic de Tineret, în categoria de greutate 71 de kilograme. În timp ce înotătoarea din Tiraspol, Tatiana Salcuţan s-a impus la proba de 200 de metri spate.

Graţie celor două distincţii, Republica Moldova a încheiat pe locul 38 în clasamentul de medalii. În total au concurat circa 4000 de sportivi din 206 state. Jocurile Olimpice de Tineret de la Buenos Aires s-au desfăşurat în perioada 6-18 octombrie. 17 sportivi la 10 discipline au reprezentat Republica Moldova.