SPORT

Simona Halep obţine o dublă victorie la Australian Open. Românca se califică în sferturile de finală şi urcă pe locul 2 WTA

post-img

Simona Halep, locul 3 WTA, a obţinut victoria în partida pe care a disputat-o luni dimineaţă cu belgianca Elise Mertens, locul 17 WTA, şi s-a calificat în sferturile de finală ale Australian Open 2020, urmând ca la încheierea acestui prim turneu de mare şlem al anului să urce pe locul 2 în ierarhia mondială a tenisului feminin.

În optimile de la Australian Open 2020, Simona Halep a învins-o pe Elise Mertens în două seturi, 6-4, 6-4, după o partidă care a durat o oră şi 38 de minute, dar care nu a fost nicidecum aşa uşoară precum o arată scorul.

Românca a făcut însă un meci foarte bun, în care şi-a arătat clasa, a luptat fantastic şi a dovedit că are inteligenţa şi strategia câştigătoare. Nu în ultimul rând, Simona Halep a stat foarte bine şi la capitolul serviciu.

După un prim set care a început destul de strâns, românca părea să defileze în setul al doilea, unde a condus cu 3-0, dar la cel mai mic semn de slăbiciune, Elise Mertens a ştiut cum să revină în joc.

Nu a fost destul ca să o învingă pe Simona Halep, care a dovedit tărie psihică şi a ştiut cum să recâştige controlul.

În sferturile de finală, Simona Halep o va întâlni pe Anett Kontaveit din Estonia, nr. 31 WTA, care a învins-o cu greu, după un meci foarte disputat, pe poloneza Iga Swiatek (57 WTA): 6-7, 7-5, 7-5. Anett Kontaveit este prima sportivă din Estonia care ajunge în sferturi la Australian Open.

Simona Halep (28 de ani) şi Anett Kontaveit (24 de ani) s-au mai întâlnit de două ori până acum şi de fiecare dată victoria i-a revenit româncei.