SPORT

Simona Halep, în The Guardian: "Am făcut totul pentru tenis"

post-img

Prestigioasa publicaţie britanică The Guardian a realizat un amplu interviu cu liderul WTA, Simona Halep, intitulat "Visul meu a fost să fiu cea mai bună. Am făcut totul pentru tenis". Sportiva vorbeşte deschis despre experienţa de lider mondial, despre operaţia de micşorare a sânilor făcută cu ani de zile în urmă, despre antrenor şi despre felul în care a schimbat-o câştigarea primului Grand Slam din carieră.

"Tot ce am făcut în viaţă, până acum, a fost doar pentru tenis. Nimic altceva nu a contat. De asta a devenit, poate, prea mult. De asta am şi suferit", i-a mărturisit Simona Halep jurnalistului Donald McRae, în interviul realizat la Bucureşti.

"Acum nu mai există presiune. Mă simt mai uşoară. Mă simt mai bine. Nu aş fi fost atât de relaxată dacă nu aş fi câştigat Open-ul Franţei. Mi s-a luat de pe umeri o mare greutate", a explicat liderul mondial, adăugând: "M-am dedicat  100%, atât de mulţi ani. Acum, am câştigat un Grand Slam şi am început să mă bucur mai mult de viaţă. Îmi place să ies, să leg prietenii. Sunt mai deschisă. Înainte să câştig la Roland Garros eram foarte concentrată".

Câştigarea unui Grand Slam a fost încununarea a 20 de ani de muncă şi cel mai frumos moment din cariera Simonei: “Tot ce am visat a devenit realitate în acel moment. Toţi oamenii pe care îi iubesc au fost acolo  şi, când am ridicat trofeul şi a fost intonat imnul naţional, am trăit cel mai frumos moment din viaţa mea. Am plâns, pentru că a fost copleşitor. Poate va fi cel mai bun moment al meu ca sportiv. Dar să vedem. Poate viitorul îmi va aduce chiar mai mult de atât.”

(w500) Simona Hal

Un test important pentru Simona a fost turneul de la Australian Open din 2018, când a jucat finala de trei seturi epuizantă cu Caroline Wozniacki,  după care a ajuns la spital, cu perfuzii. Tot turneul a fost, de altfel, o grea încercare: “N-am jucat niciodată un turneu atât de dificil şi sper să nu mai joc vreodată. A fost un dezastru. Mama mea s-a speriat foarte tare şi mi-a spus că nu trebuie să mai fac niciodată aşa ceva pentru că este prea mult. A fost un avertisment.”

Simona nu a fost supărată după ce a pierdut finala: "Am fost mândră de acel turneu. Nu m-am supărat după ce am pierdut finala în faţa lui Caroline. Am dat totul, dar în final nu am mai avut energie."

(w500) Simona Hal

Sportiva povesteşte cât de greu i-a fost să-şi revină după acel turneu: “După finală, am terminat cu presa în jurul orei 22:00 şi m-au dus la controlul anti-doping. La ora 2:00 am plecat, pentru că nu puteam da proba de urină, fiind deshidratată. Mi-au luat sânge. La hotel am început să tremur şi m-au dus la spital. Mama era îngrijorată şi mi-a spus că, dacă ar fi în locul meu, s-ar opri şi s-ar bucura de viaţă. A fost foarte rău timp de trei luni. Eram epuizată şi nu m-am putut recupera total. Dar sunt mândră că am jucat până mi-am depăşit limitele."

Provocările sunt mari în 2019 pentru Simona Halep. Fără antrenor, după ce Darren Cahill a anunţat că ia un an pauză pentru a petrece mai mult timp cu familia, încă îşi revine după ce a fost diagnosticată cu hernie de disc şi după emoţiile din 2018. Rămâne de văzut dacă  Simona poate deveni o jucătoare chiar mai bună, notează publicaţia britanică.

(w620) Darren Cah

Simona explică decizia în privinţa antrenorului: "Am experienţă şi am decis să mă descurc fără antrenor patru luni.  Vreau să mă simt relaxată. Am avut multă presiune anul trecut, în România, de la oamenii din jurul meu, pentru că toată lumea vorbea despre titlul de Grand Slam. E doar un sport, dar pentru mine a fost totul. De aceea am şi suferit."

Deşi confirmă ceea ce anunţase anterior,  că va încerca să se descurce singură câteva luni, Simona  spune în interviul pentru publicaţia din Marea Britanie că, la acest nivel, este imposibil să te descurci fără antrenor: "Trebuie sa îmi găsesc un antrenor. La acest nivel este imposibil să te descurci de unul singur."

(w500) Simona Hal

Va fi tot Darren? - se întreabă The Guardian. "Nu ştiu. Pot să spun că sper asta, pentru că este o persoană minunată şi asta contează cel mai mult." Răspunsul Simonei lasă loc speranţei, mai ales că antrenorul australian a venit la Sydney, acolo unde sportiva joacă în primul ei turneu din acest sezon. În plus, Darren a fost surprins la antrenamentul fostei sale eleve.

Simona spune că Darren a ajutat-o mental, să aibă încredere în ea şi să fie mai pozitivă: “Românii nu prea au încredere în ei înşişi. Suntem foarte talentaţi, dar nu avem destulă încredere. Eu am avut noroc, Darren este australian şi este total diferit. M-a motivat să fiu pozitivă şi m-am schimbat foarte mult."

(w500) Simona Hal

Sportiva este motivată acum de noi obiective, de un nou drum: "Sigur, nu sunt ca alţi jucători, care au câştigat 10 sau chiar 20 de titluri de Grand Slam. Dar să vin din Constanţa, de nicăieri, şi să devin cea mai bună, este ceva extraordinar pentru România şi pentru mine personal."

Simona îşi doreşte pentru viitor să aibă succes în Fed Cup, visează la un titlu şi la Jocurile Olimpice din 2020. Vrea să mai câştige un Grand Slam şi să termine din nou anul pe locul 1 mondial. Unde se vede peste câţiva ani? "În 10 ani mi-ar plăcea să am trei copii, o familie frumoasă şi o viaţă fără legătură cu tenisul, căci voi fi dat totul tenisului."

(w460) Simona Hal