SPORT

Simona Halep e cap de serie numărul 1 la Wimbledon

post-img

Simona Halep va fi în premieră cap de serie numărul 1 la Wimbledon, în timp ce Serena Williams se află la rândul său pe lista favoritelor la cel de-al treilea Grand Slam al anului.

Organizatorii turneului de la Londra au anunţat azi lista capilor de serie la competiţia de All England Club, care va avea loc între 2 şi 15 iulie, transmite Digisport.ro.
 
Lider mondial şi campioană la Roland Garros, Simona Halep va juca pentru prima oară la Londra din postura de principală favorită. Constănţeanca este urmată pe lista capilor de serie de Caroline Wozniacki şi Garbine Muguruza.
 
Printre capii de serie se numără şi Serena Williams, care va fi favorită numărul 25, imediat în spatele rivalei sale Maria Sharapova, pe care ar fi trebuit să o întâlnească la Roland Garros, dar americanca s-a retras.
 
De şapte ori campioană la Wimbledon, Serena a coborât până pe locul 183 în lume, din cauza pauzei luate pentru a naşte, iar includerea ei pe lista capilor de serie nu a fost acceptată de toate jucătoarele din circuit.