SPORT

Simona Halep a ratat calificarea în finala turneului Australian Open

post-img

Simona Halep, numărul 2 mondial, a fost învinsă de spaniola Garbine Muguruza cu 7-6 (10-8), 7-5, la Melbourne, în semifinalele Australian Open, primul turneu de mare şlem al anului.

După ce şi-au împărţit mai multe servicii, Garbine Muguruza a obţinut primul break în faţa Simonei Halep, la scorul de 3-3 la game-uri. Jucătoarea noastră a revenit, reuşind un break, la scorul de 4-5.

Primul set a ajuns în tie-break, unde Garbine Muguruza s-a impus cu 10-8.

Setul secund a început bine pentru Simona Halep. Românca a reuşit un break în faţa lui Muguruza, la scorul de 1-1 la game-uri. Jucătoarea din Spania a revenit şi a reuşit la rândul său un break, dar egalitatea nu a durat mult. Muguruza a pierdut din nou serviciul.

După ce şi-au împărţit mai multe game-uri, Halep a avut şi ea un serviciu pierdut, la scorul de 5-4 la game-uri. La scorul de 6-5, Muguruza a mai reuşit un break, impunându-se după aproximativ 2 ore şi 5 minute.

În finala competiţiei, Garbine Muguruza o va înfrunta pe Sofia Kenin, cea care a învins-o pe Ashleigh Barty, cu scorul de 7-6(6), 7-5.