Sărbătoare în oraşul natal al Simonei Halep! Campioana de la Wimbledon s-a întâlnit cu mii de fani pentru a le prezenta trofeul, pentru a le mulţumi că îi sunt alături şi o susţin. A urcat pe o scenă în Piaţa Ovidiu şi a povestit despre primul ei trofeu, câştigat la 6 ani şi jumătate. Acum visează la o medalie la Olimpiada de la Tokyo.
Bucuroşi că o pot vedea la câţiva metri distanţă, fanii constănţeni au aclamat-o pe marea noastră campioană.
Simona Halep a ajuns în Piaţa Ovidiu cu un autobuz supraetajat, în care au urcat zeci de copii pasionaţi de tenis.
Înainte să ajungă în piaţă, Simona a avut parte şi de o surpriză: dintr-un elicopter au fost aruncate petale de flori!
De pe o scenă, campioana a prezentat trofeul miilor de constănţeni şi de turişti veniţi să o aplaude.
La final, copiii au aruncat mingi cu autograful celei care a reuşit să aducă în România, pentru prima dată, râvnitul trofeu de la Wimbledon.