SPORT

Simona Halep a plecat la turneele din China, unde are ca obiectiv calificarea pentru a şasea oară la Turneul Campioanelor

Încoronată ca numărul 1 mondial acum doi ani în China, Simona Halep a plecat la Wuhan, unde ţinteşte calificarea matematică la Turneul Campioanelor organizat, din acest sezon, la Shenzhen. După Wuhan, pentru Simona urmează turneul de la Beijing.

"Este o perioadă destul de importantă, este ultima parte a anului. Îmi doresc tare mult să fac rezultate pentru că în anii care au trecut nu am fost la nivel maxim", a declarat sportiva pe aeroport, la plecarea în Asia.

Fără puncte de apărat la Wuhan şi Beijing, unde anul trecut a fost diagnosticată cu hernie de disc, Halep nu a uitat că în China are câştigate două titluri şi a mai jucat o finală la cel mai tare turneu asiatic.

Obligată de sensibilitatea gastrică să evite specialităţi culinare ca „Furnici în copac", „Raţă lăcuită" sau „Flori de piatră", Halep nu ignoră că, în China, poluarea excesivă îi forţează pe oameni să cumpere, din magazine, aer curat îmbuteliat. "Este un pic mai diferit, mâncarea este diferită, aerul este diferit, cultura de acolo e mai diferită, aşa că încerc să mă adaptez cât se poate de bine şi să joc cât se poate de bine, însă nu este uşor", a declarat campioana de la Wimbledon, la plecarea în Asia.

(w500) Simona s-a

Anul trecut, la Wuhan, Simona Halep, pe atunci numărul 1 mondial, a fost învinsă în turul doi  de Dominika Cibulkova (Slovacia), cu 6-0, 7-5, după ce, în timpul meciului, a cerut de mai multe ori intervenţia medicului din cauza durerilor la spate.

Aceste probleme au forţat-o ca la turneul de la Beijing să se retragă în primul meci cu Ons Jabeur, după primul set câştigat cu 6-1 de tunisiancă. Ulterior, după revenirea în ţară, Simona a anunţat că a fost diagnosticată cu hernie de disc, fapt care i-a pus capăt sezonului.

A ratat astfel participarea la Turneul Campioanelor, deşi era calificată de pe prima poziţie.

În ciuda finalului prematur de sezon, românca a terminat 2018 pe locul 1 mondial, pentru al doilea an consecutiv.

(w500) Simona Hal

Simona Halep a anunţat că, de sezonul următor, antrenorul australian Darren Cahill se întoarce în echipa sa, după o pauză de un an.

(w500) Teo Cercel