Simona Halep, numărul doi mondial, a câştigat turneul de la Praga după ce a învins-o în finală pe belgianca Elise Mertens cu 6-2, 7-5.
Halep, principala favorită a turneului, s-a impus într-o oră şi 33 de minute în faţa belgiencei (24 ani, 23 WTA), cap de serie numărul trei la Praga.
Pentru Halep acesta este titlul cu numărul 21 din carieră. Românca a câştigat şi ultimul turneu la care participase înaintea pandemiei de coronavirus, la Dubai, în februarie.
Mertens a început mai bine meciul şi a câştigat primele două ghemuri, dar Halep a revenit şi a luat primul set cu 6-2, după o serie formidabilă de şase ghemuri. Foarte disputate au fost ghemurile şase şi şapte, în care românca a salvat patru mingi de break, respectiv a câştigat contra serviciului la a şasea minge de break.
Setul al doilea a fost mult mai echilibrat, cu multe răsturnări de scor. Halep a început cu break, dar Mertens a făcut 2-1. Au urmat trei ghemuri la rând ale constănţencei (4-2), dar belgianca a revenit din nou şi a egalat, 4-4, iar apoi a preluat conducerea cu 5-4. Halep a egalat şi a reuşit apoi un nou break, încheind conturile cu 7-5.
Halep a avut un as în acest meci şi a făcut 4 duble greşeli, în timp ce Mertens a comis 6 duble greşeli.