SPORT

Sevilla, Liverpool, Şahtior Doneţk şi Porto s-au calificat în optimile Ligii Campionilor

post-img

Sevilla, Liverpool, Şahtior Doneţk şi FC Porto s-au calificat, miercuri seara, în optimile de finală ale Ligii Campionilor la fotbal, odată cu ultimele meciuri din faza grupelor competiţiei.

Sevilla a obţinut un egal la Maribor, 1-1 cu campioana Sloveniei, suficient pentru a merge mai departe, având în vedere că Liverpool a surclasat-o cu 7-0 pe cealaltă formaţie cu pretenţii la calificare, Spartak Moscova, campioana Rusiei. ''Cormoranii'', care s-au impus prin hat-trick-ul lui Coutinho, dubla lui Mane şi golurile lui Firmino şi Salah, sunt la al doilea rezultat de 7-0 din grupă, după ce au învins cu acest scor şi pe NK Maribor, în deplasare.

Şahtior a tranşat calificarea în meciul cu Manchester City, pe care a învins-o cu 2-1. Napoli, care a deschis scorul încă din minutul 2 la Rotterdam, cu Feyenoord, avea nevoie de victorie, coroborată cu un succes al ''cetăţenilor'' în Ucraina, dar şansa nu le-a surâs. Feyenoord a obţinut prima sa victorie, iar City a pierdut primele sale puncte. Vlad Chiricheş a rămas pe banca de rezerve la Napoli. 

FC Porto a trecut cu 5-2 de AS Monaco şi şi-a asigurat calificarea mai departe, contracandidata RB Leipzig fiind învinsă acasă de Beşiktaş Istanbul cu 2-1. 
 

S-au calificat în optimile Champions League echipele: Manchester United, FC Basel, Paris Saint-Germain, Bayern Munchen, AS Roma, Chelsea, FC Barcelona, Juventus Torino, Liverpool, Sevilla, Manchester City, Şahtior Doneţk, Beşiktaş Istanbul, FC Porto, Tottenham Hotspur şi Real Madrid.

În şaisprezecimile de finală ale Europa League s-au calificat formaţiile ŢSKA Moscova, Celtic Glasgow, Atlético Madrid, Sporting Lisabona, Spartak Moscova, Napoli, RB Leipzig, Borussia Dortmund, notează radiochisinau.md.