SPORT

Serena Williams s-a calificat în finala de la Wimbledon, unde o va întâlni pe Angelique Kerber

post-img

Americanca Serena Williams, cap de serie 25, s-a calificat în finala turneului de la Wimbledon după ce a învins-o pe nemţoaica Julia Goerges, cap de serie 13. Fostul lider mondial a câştigat în două seturi, 6-2, 6-4, iar în finală va întâlni un alt fost număr 1 mondial, pe nemţoaica Angelique Kerber.

Americanca a trecut de Julia Goerges după o oră şi zece minute de joc.

Serena Williams (36 de ani) şi Angelique Kerber (30 de ani) s-au întâlnit şi în 2016 în finală la Wimbledon, când s-a impus americanca.

Serena a început turneul de la Wimbledon de pe locul 180 WTA, dar a primit statut de cap de serie, decizie luată de organizatorii de la Wimbledon.

Serena Williams are în palmares şapte trofee câştigate la Wimbledon (2002, 2003, 2009, 2010, 2012, 2015, 2016),  ultimul fiind chiar cel din 2016.

Jucătoarea germană de tenis Angelique Kerber, cap de serie 11, a devenit joi prima finalistă a turneului de la Wimbledon, după ce a învins-o pe letona Jelena Ostapenko, cap de serie 12, cu 6-3, 6-3. Ostapenko, 21 ani, campioana de anul trecut de la Roland Garros, ajunsese în semifinale fără să piardă vreun set.

Kerber va juca a doua ei finală la Wimbledon, după cea din 2016. Jucătoarea din Germania va disputa totodată a patra ei finală de Grand Slam. Ea are două titluri de Grand Slam în carieră - Australian Open şi US Open în 2016.