SPORT

Semifinală românească la Shenzen. Simona Halep şi Irina Begu joacă pentru un loc în finală

post-img

Simona Halep s-a calificat în semifinalele turneului WTA de la Shenzhen, după victoria în două seturi în faţa jucătoarei Aryna Sabalenka (73 WTA), 6-2, 6-2. În penultimul act, Simona va lupta pentru un loc în finală cu Irina Begu, care a trecut de Timea Babos, locul 55 WTA, scor 7-5, 7-5.

Partida dintre Simona Halep şi Irina Begu se va juca vineri dimineaţă. Halep a câştigat toate cele trei meciuri în care s-au duelat până acum: la Hobart în 2012, la Madrid şi Wuhan în 2016.

Halep şi Begu joacă împreună în proba de dublu a turneului de la Shenzen, unde sunt calificate în semifinale, unde vor înfrunta perechea Ana Blinkova (Rusia)/Nicola Geuer (Germania).