SPORT

Scandal la nivel înalt în fotbalul mondial: UEFA ameninţă FIFA că echipele europene nu vor participa la Campionatul Mondial

post-img

FIFA intenţionează să organizeze Campionatul Mondial o dată la doi ani, idee cu care UEFA, forul care guvernează fotbalul european, nu este de acord.

Aleksander Ceferin, preşedintele UEFA, a avut o reacţie dură în momentul în care i-a fost adus la cunoştinţă planul FIFA şi a anunţat chiar că, dacă ideea se va concretiza, echipele din Europa nu vor mai participa la Campionatul Mondial, scrie Digisport.

Contre între FIFA şi UEFA

Mai mult, preşedintele UEFA a dezvăluit că a purtat discuţii pe acest subiect şi cu omologul din America de Sud, care i-a transmis că ia, de asemenea, în calcul boicotul.

”Am decide să nu jucăm dacă se va întâmpla. Din ce ştiu, şi cei din America de Sud sunt pe aceeaşi lungime de undă. Aşa că mult noroc celor de la FIFA cu un astfel de Campionat Mondial.

Cred, totuşi, că nu se va întâmpla niciodată, pentru că e împotriva principiilor de bază ale fotbalului”, a declarat Aleksander Ceferin, potrivit Mundodeportivo. 

De ce nu susţine UEFA propunerea FIFA

Preşedintele UEFA a transmis că o Cupă Mondială organizată o dată la doi ani este un plan imposibil de pus în practică pentru că ar încărca şi mai mult calendarul fotbaliştilor, dar şi pentru că s-ar disputa în aceeaşi perioadă cu alte evenimente importante.

”Să joci în fiecare vară un turneu de o lună i-ar omorî pe jucători. Dacă s-ar ţine o dată la doi ani, s-ar suprapune cu Mondialul de fotbal feminin, cu Jocurile Olimpice.

Valoarea Campionatului Mondial vine tocmai din faptul că se dispută o dată la patru ani, ceea ce-l face un eveniment aşteptat, precum Jocurile Olimpice. Nu văd ca vreo Federaţie ar susţine aşa ceva”, a transmis Aleksander Ceferin.

Congresul FIFA a votat în majoritate pentru startul unui studiu de fezabilitate pentru organizarea Cupei Mondiale o dată la doi ani, dar Aleksander Ceferin continuă să spere ca forul mondial să-şi ”revină”.

”Sper ca FIFA să-şi revină la normalitate. Ar fi bine din punct de vedere financiar, însă un Campionat Mondial o dată la doi ani ar omorî fotbalul”, a punctat Aleksander Ceferin.