SPORT

Ronaldo a plâns de nervi şi s-a certat cu arbitrul când a văzut că a primit cartonaşul roşu. Fotbalistul a fost sfătuit să conteste eliminarea

post-img

Arbitrul german Felix Brych l-a eliminat pe Cristiano Ronaldo (33 de ani) pentru o lovitură asupra lui Murillo, informează ProSport.

Fotbalistul a început să plângă de nervi şi s-a răstit la arbitru după ce a văzut cartonaşul roşu. Ronaldo a fost sfătuit să conteste eliminarea, a 11-a din cariera sa, despre care fanii lui cred că a fost acordată pe nedrept. Mulţi s-au grăbit să îl pună la zid pe arbitrul Felix Brych, dar o înregistrare a fazei, postată pe Twitter, arată că neamţul are acoperire pentru decizia luată.

Imaginile arată cum Ronaldo, în încercarea sa de a se demarca pentru a primi o centrare din flancul stâng, l-a lovit cu piciorul pe fundaşul central al Valenciei.