România – Kazahstan, joi, de la 21.45, în direct la TVR
Sursa foto:skysports.com Vizualizari:

România – Kazahstan, joi, de la 21.45, în direct la TVR

Ultimele două partide ale tricolorilor din preliminariile Campionatului Mondial din Rusia se joacă în prima săptămână de octombrie şi sunt transmise în exclusivitate de TVR.

Primul meci, cu Kazahstan, se dispută joi, la Ploieşti, iar al doilea - în deplasare, la Copenhaga, pe 8 octombrie. Ambele partide vor fi transmise de TVR 1 şi TVR HD, prima, începând cu ora 21.45, iar a doua, de la ora 19.00.

Înfrângerea din Muntenegru a risipit şi ultima şansă de calificare la Mondialul de anul viitor. Federaţia Română de Fotbal a renunţat la germanul Cristoph Daum şi l-a instalat pe Cosmin Contra. Fostul antrenor al lui Dinamo îşi va face debutul ca selecţioner în direct la TVR 1 şi TVR HD pe 5 octombrie, ora 21.45 , în meciul cu Kazahstan. Partida se va juca la Ploieşti, pe stadionul Ilie Oană.

Din grupa E de calificare la Cupa Mondială din 2018 fac parte, alături de reprezentativa României, naţionalele Poloniei, Danemarcei, Muntenegrului, Armeniei şi Kazahstanului.

Cosmin Contra are 41 de ani, este născut la Timişoara şi este primul dinamovist instalat ca selecţioner după 25 de ani. Ultimul a fost Cornel Dinu. Contra a jucat 73 de meciuri pentru reprezentativa României şi a marcat 7 goluri. A participat la două turnee de Campionat European, în 2000 şi 2008. A jucat pentru Poli Timişoara, Dinamo Bucureşti, Alaves, Milan, West Brownich Albion şi Getafe. Şi-a început cariera de antrenor la Poli Timişoara, în 2010.

Similare