SPORT

Real a bătut Atletico în primul meci din semifinalele Ligii Campionilor şi este cu un pas în finală

post-img

Real Madrid este cu un pas în finala UEFA Champions League. În prima manşă a semifinalelor, deţinătoarea trofeului a bătut cu 3-0 pe concitadina sa Atletico. Cristiano Ronaldo a reuşit un hat-trick, ajungând la 103 goluri marcate în competiţie, depăşindu-şi astfel propriul record.

Atletico Madrid nu a rezistat nici un sfert de oră pe Santiago Bernabeu. Cristiano Ronaldo a deschis scorul cu o lovitură de cap de la marginea careului de şapte metri (min. 10). 

Cei de la Real au mai avut ocazii de a mări scorul, dar Benzema şi Varane au ratat. 

Ronaldo a înscris al doilea gol în min. 73 cu un şut năprasnic de la marginea careului. Al treilea gol a venit în min. 86, năruind toate speranţele lui Diego Simeone, antrenorul argentinian care a făcut lucruri excepţionale cu Atletico Madrid. Aceasta este a treia semifinală de Champions League pentru Atletico Madrid în ultimele patru sezoane, anul trecut jucând chiar finala cu Real Madrid, pe care a pierdut-o la loviturile de departajare.