Radu Albot a ajuns în runda a treia la Wimbledon 2018
Sursa foto:Facebook Vizualizari:

Radu Albot a ajuns în runda a treia la Wimbledon 2018

Rezultat istoric înregistrat astăzi de Radu Albot. Cel mai bun jucător de tenis din Republica Moldova l-a învins în cinci seturi pe Aljaz Bedene din Slovenia, locul 71 în clasamentul mondial ATP, calificându-se pentru prima dată în runda a treia a Wimbledon 2018.

Potrivit unui comunicat de presă al Federaţiei de Tenis din Republica Moldova, Radul Albot a câştigat primul set cu scorul de 6:2. În al doilea set, nu a reuşit să se impună şi Aljaz Bedene a învins setul cu 6:4. În al treilea set, scorul a ajuns până la 6:6, meciul continuând în tie-break şi încheindu-se cu victoria lui Radu Albot – 7(7) 6(3). 

Al patrulea set s-a terminat în favoarea adversarului cu scorul de 7:5. Setul cinci a fost decisiv, iar Radu Albot a reuşit să câştige rapid trei game-uri, impunându-se în faţa sportivului din Slovenia cu scorul de 6:3. Meciul s-a terminat după 4 ore şi 20 de minute, iar câştigătorul a devenit Radu Albot – 6:2 4:6 7(7):6(3) 5:7 6:3.

În runda a treia a competiţiei, Radu Albot îl va întâlni pe câştigătorul partidei John Isner (cap de serie nr. 9, SUA) – Ruben Bemelmans (locul 104 ATP, Belgia).
Similare