SPORT

Portugalia şi Mexic au remizat în cel mai spectaculos meci de până acum de la Cupa Confederaţiilor

post-img

Naţionala Portugaliei a remizat cu Mexic, scor 2-2, în cea de-a doua partidă din grupa A din cadrul Cupei Confederaţiilor. Mexicanii au reuşit să restabilească egalitatea în prelungirile partidei.

În minutul 21, Pepe a trimis balonul în poarta mexicanilor, dar arbitrul partidei a anulat acest gol din motiv de offside, după ce a urmărit din nou faza prin sistemul video, care este folosit la acest turneu.

Mijlocaşul lui Besiktas Istanbul, Ricardo Quaresma, a deschis scorul în minutul 34, după o pasă primită de la vedeta lusitanilor, Cristiano Ronaldo.

Mexicanii au egalat prin Javier Hernandez, atacantul lui Bayer Leverkusen, înscriind cu o lovitură de cap.

Cedric a dus-o din nou în avantaj pe Campioana Europei în minutul 86, însă Moreno a salvat un punct pentru Mexic, marcând în prelungirile partidei.

În cealaltă partidă din grupa A, naţionala Rusiei a învins Noua Zeelandă cu scorul de 2-0.