SPORT

Patru boxeri din R. Moldova vor participa la Campionatul Mondial Universitar

post-img

La ediţia din 2018 a Campionatelor Mondiale Universitare de box, care se va desfăşura pe 1-6 septembrie la Elista, Federaţia Rusă, vor participa patru pugilişti din Republica Moldova: Mihail Cvasiuc (60 kg), Vlad Gavriliuc (69 kg), Mihail Ilinciuc (75 kg) şi Andrei Zatuşevschi ((91 kg).

Ei vor fi însoţiţi la competiţie de antrenorii Mihail Muntean şi Andrei Ţânţariuc. „Dorim să avem o evoluţie meritorie la acest turneu internaţional prestigios. Cel mai experimentat membru al lotului naţional de care legăm multe speranţe, în acest sens, este Mihail Cvasiuc, premiant al Europenelor de tineret, campion naţional. Însă, în mare măsură, totul va depinde şi de tragerea la sorţi. Sperăm să fie favorabilă”, a declarat în conferinţa de presă din ajunul deplasării, antrenorul Mihail Muntean.

Pentru desemnarea componenţei lotului au fost disputate în urmă cu aproximativ o lună meciuri de baraj. Mihail Cvasiuc a obţinut dreptul de a participa la Mondialele Universitare după ce l-a învins pe Dorin Bucşa. Mihail Ilinciuc l-a devansat pe Dumitru Coşciug, iar Andrei Zatuşevschi l-a surclasat pe Cristian Constantinov.

Cea mai bună performanţă în istoria participării boxerilor din Republica Moldova la Campionatele Mondiale Universitare în anii precedenţi îi aparţine lui Mihail Muntean, care a cucerit medalia de argint în 2006 (Almaty). Distincţii de bronz au obţinut Igor Conobeev (2006, Almaty), Denis Ursu (2006, Almaty), Alexandru Râşcan (2008, Kazan), Vasile Belous (2010, Ulan Bator), Dumitru Galagoţ (2012, Baku) şi Alexandru Usatenco (2014, Yakutsk), scrie Moldpres.