SPORT

Noi medalii pentru România la Campionatul European de Haltere, transmis în direct la TVR HD

România domina Europenele de haltere de la Izvorani. La categoria 63 de kg două fete au strălucit: Loredana Toma cu 3 medalii de aur şi Irina Lepşa cu 3 de argint. Tot ieri, Răzvan Martin a completat palmaresul ţării noastre cu o medalie de aur şi două de argint. Europeanul de haltere e si azi la TVR HD de la ora 18:00

Joi, la 63 de kilograme feminin, campioana mondială din 2017, Loredana Toma, a intrat în competitie ultima şi, cu 105 kg, a câştigat detaşat o primă medalie de aur, urmată de compatrioata Irina Lepşa.

La stilul aruncat povestea s-a repetat. Loredana a intrat în competiţie când doar Irina mai avea dreptul la o încercare. Româncele nu au ratat nimic, reuşind iarăşi dubla. Aur Toma 131 kg, record personal, argint pentru Lepşa cu 122 kg, plus, evident, primele două locuri şi la total.

Seara s-a încheiat cu o nouă performanţă la 77 de kilograme masculin; Răzvan Martin a evoulat excelent şi, profitând de ratările succesive ale albanezului Daniel Godelii, şi-a adjudecat aurul continental la stilul smuls, ridicând 158 de kilograme.

La aruncat, Răzvan nu a fost depăşit decât de germanul Nico Mueller, reprezentantul nostru obţinând, cu 185 de kilograme, argintul atât la acest stil, cât şi la total.

România a ajuns astfel la un număr remarcabil de 20 medalii.

Competiţia continuă azi, de la ora 18.00, în direct pe TVR HD.