Selecţionata de fotbal a Moldovei a remizat împotriva Rusiei, scor 0-0, într-un meci amical disputat la Chişinău. Partida s-a jucat fără spectatori din cauza pandemiei de COVID-19, transmite IPN.
Portarul Stanislav Namaşco a fost eroul primei reprize. Goalkeeperul de la echipa azeră Kesla a avut două intervenţii salvatoare, în urma şuturilor expediate din interiorul careului de Alexei Miranchuk şi Fedor Chalov. În partea a doua, tot ruşii au fost mai periculoşi. Jirkov şi Sobolev au tras milimetric pe lângă poartă, iar Alexei Miranchuk a nimerit bara din lovitură liberă.
”Am jucat contra unei echipe puternice. Mă bucur că am învăţat lecţia din luna octombrie şi am jucat exemplar în apărare. Cred că am meritat acest egal”, a declarat selecţionerul Moldovei, Engin Firat.
Pentru Moldova urmează două meciuri din cadrul Ligii Naţiunilor. Pe 15 noiembrie ”tricolorii” vor găzdui Grecia, iar pe 18 noiembrie vor evolua în deplasare cu Kosovo.