SPORT

Monica Niculescu, cea de-a treia jucătoare română care s-a calificat în turul al doilea al turneului de la Wimbledon. 2-6, 6-2, 7-5 cu Andrea Petkovic

post-img

Monica Niculescu (locul 111 WTA) a învins-o astăzi, în turneul de Grand Şlam de la Wimbledon, pe jucătoarea germană Andrea Petkovic (69 WTA) cu 2-6, 6-2, 7-5, calificându-se, astfel, în turul al doilea. Acolo o va întâlni peste 2 zile pe belgianca Elise Mertens (locul 21 WTA).

Monica Niculescu a reuşit o revenire spectaculoasă în faţa lui Petkovic, după ce a pierdut primul set cu 6-2. În setul decisiv, la 5-4, Niculescu a servit pentru meci, dar germanca a reuşit break-ul şi a egalat. La 5-5, Monica a făcut din nou break şi de această dată şi-a fructificat serviciul fără emoţii şi a încheiat setul şi meciul cu 2-6, 6-2, 7-5. 

Monica şi-a asigurat un cec de 72.000 de lire sterline şi 70 de puncte WTA, iar în turul al doilea o va înfrunta pe belgianca Elise Mertens, cap de serie 21.

Din cauza accidentărilor, Niculescu a ieşit din top 100 în acest an. Totuşi, ea a reuşit să intre pe tabloul principal de la Wimbledon, primind un wild card datorită unui turneu câştigat chiar înainte de Grand Şlam-ul de la Wimbledon, cel ITF de la Ilkley (100K). După victoria de astăzi, Monica Niculescu a revenit în top 100, urcând pe locul 97.

În turul al doilea s-au mai calificat până acum Simona Halep şi Mihaela Buzărnescu, cele două urmând a se întâlni într-un meci direct mâine.