SPORT

Mihaela Buzărnescu pierde a doua finală WTA din carieră, învinsă la Praga de Petra Kvitova. De luni urcă pe cel mai bun loc al carierei

post-img

Mihaela Buzărnescu (30 de ani, locul 37 WTA) a pierdut a doua finală WTA a carierei, după ce a fost învinsă în ultimul act al turneului de la Praga, dotat cu premii totale de 226.750 dolari, în trei seturi, 4-6, 6-2, 6-3, de cehoaica Petra Kvitova, a doua favorită a turneului şi locul 10 WTA.

Românca, desemnată cap de serie numărul 7 la Praga, a câştigat primul set cu 6-4, după ce a revenit spectaculos de la 1-4, însă l-a pierdut pe al doilea cu 2-6.

În setul decisiv, Kvitova s-a desprins la 4-1 şi 5-2, adjudecându-şi setul cu 6-3. Jucătoarea din Cehia a obţinut victoria în două ore şi 16 minute de joc.

Românca a reuşit în acest meci 19 lovituri direct câştigătoare, faţă de 24 ale cehoaicei, dar a făcut şi mai puţine greşeli neforţate - 24, faţă de 37. Miki Buzărnescu a avut un singur as şi a comis 4 duble greşeli, în timp ce Kvitova a reuşit 4 aşi şi a comis 7 duble greşeli.

A fost a doua  finală WTA din carieră pentru Buzărnescu, după cea disputată la Hobart, la începutul acestui an şi pierdută în faţa belgiencei Elise Mertens.

Mihaela Buzărnescu urcă de luni pe cea mai bună poziţie a carierei, locul 32 WTA şi devine a doua româncă din top 100, după Simona Halep, lidera clasamentului.

După acest turneu, românca primeşte un cec de 21.400 dolari şi 180 de puncte WTA pentru finala de la simplu, dar şi 3.200 de dolari şi 180 de puncte WTA pentru finala de dublu, jucată alături de Lidziya Marozava din Belarus şi pierdută cu 4-6, 2-6, în faţa perechii Melichar/Peschke.

Vineri, pe 4 mai, chiar în ziua în care împlinea 30 de ani, Buzărnescu s-a calificat în finală, după ce a trecut de Camila Giorgi, din Italia, cu 4-6, 6-3, 7-5.

Mihaela Buzărnescu evoluează şi la turneul de la Madrid, unde o întâlneşte în prima rundă pe rusoaica Maria Şarapova.