Barcelona s-a impus fără probleme în faţa celor de la Manchester United în manşa retur din sferturile de finală ale Ligii Campionilor. Catalanii au scăpat fără gol primit în dubla cu echipa pregătită de Ole Gunnar Solskjaer.
"Adevărul este că jocul a arătat bine, spectaculos. Cu excepţia primelor 15 minute, am intrat temători, puţin nervoşi, pentru că trebuia să îmbunătăţim rezultatul. Nu este acesta stilul nostru. Dar după am avut controlul, a venit golul şi am arătat un fotbal spectaculos.
Am avut noroc că mingea s-a dus lângă bară, la primul gol. La al doilea a fost vorba de puţin mai mult noroc. Dar important este că ne-am îndeplinit obiectivul de a merge mai departe, pentru că au trecut atâţia ani de când nu am mai făcut-o. Am mai făcut un pas.
Ştim că nu putem să mai începem ca astăzi (n.red. - marţi, 16 aprilie) niciun meci în Liga Campionilor. Avem experienţa meciului cu Roma (n.red. - Barcelona a fost eliminată din sferturile de finală după victoria cu 4-1 în tur) şi celelalte meciuri din Champions. În 90 de minute, mai ales în Champions League, se poate complica calificarea, indiferent ce s-a întâmplat în deplasare. Trebuie să fim conştienţi de asta, mai ales în acest moment, când suntem în semifinale.
Va fi dificil în continuare, indiferent că va fi Porto sau Liverpool. Ne aşteptăm de asemenea la o partidă mare. Indiferent care dintre ele se va califica, va fi complicat. Că va fi Porto sau Liverpool, va fi dificil. Este o semifinală de Liga Camionilor, sunt cei mai buni şi va fi foarte complicat", a spus Lionel Messi, la finalul partidei.