SPORT

Luptătorii din Republica Moldova continuă să facă istorie

Luptătorii din Republica Moldova continuă să facă istorie. După Irina Rângaci şi Victor Ciobanu a câştigat medalia de aur la Oslo, la mondialele de lupte greco-romane. Sportivul a dedicat medalia antrenorului său, Mihail Cucul. Şi-a făcut şi un cadou pentru ca în urmă cu două zile a împlinit 29 de ani.

Victor Ciobanu l-a învins în finala categoriei de până la 60 de kilograme pe sportivul din Kîrgîzstan, Jolaman Şarşenbekov. Pentru luptătorul originar din raionul Floreşti este cea mai bună performanţă din carieră. Sportivul a participat în acest an, în premieră, la Jocurile Olimpice de la Tokio şi a ocupat locul cinci. Ciobanu mai are în palmares o medalie de argint la Mondialul din 2018 şi titlul de campion european câştigat în 2019. După lupta din finală, Victor a declarat că îşi iubeşte patria dar ar vrea ca şi sportul să devină o prioritate pentru cei de la conducerea statului.

VICTOR CIOBANU, campion mondial la lupte greco-romane: „Este o medalie care înseamnă foarte mult pentru mine şi antrenorul meu. Am îndeplinit dorinţa amândurora. În Republica Moldova avem sportivi foarte puternici, muncesc foarte mult. Problema nu este în noi ci în guvernanţi. Sportul trebuie respectat. Sunt bucuros să reprezint Republica Moldova, îmi iubesc ţara!”.

Performanţa lui Victor Ciobanu a fost aplaudată şi de preşedintele Republicii Moldova.

MESAJUL DE FELICITARE AL PREŞEDINTELUI MAIA SANDU: „Datorită tânărului sportiv originar din raionul Floreşti.., drapelul Republicii Moldova a fost arborat pentru a treia oară în această săptămână la campionatul din Norvegia. Transmit felicitări proaspătului campion, familiei lui şi antrenorilor Mihail Cucul şi Roman Zgardan! Mulţumim pentru bucuria victoriei, pentru sentimentul de mândrie de ţară şi pentru doza de optimism şi încredere în potenţialul oamenilor noştri!”