SPORT

Echipa de handbal masculin a României a câştigat Trofeul Carpaţi. Ultima verificare înainte de preliminariile Campionatului Mondial

Echipa naţională de handbal masculin a României a câştigat Trofeul Carpaţi în Sala Sporturilor din Călăraşi, după ce a învins în finală formaţia Portugaliei cu scorul de 26-23 (15-10). Meciurile din cadrul acestei ediţii a trofeului au fost transmise în direct de TVR. A fost ultima verificare pentru tricolori înaintea meciurilor de săptămâna viitoare din preliminariile Campionatului Mondial.

Tricolorii au avut un început foarte bun de meci şi au condus cu 12-6, dar apoi a urmat o perioadă de 8 minute în care nu au reuşit să mai înscrie, iar lusitanii au punctat de patru ori (12-10).

România a jucat mai bine finalul primei reprize, notează Agerpres, şi a reuşit să intre la pauză cu un avantaj de cinci goluri, 15-10. 

În partea secundă, tricolorii s-au desprins la opt goluri, 20-12, dar portughezii au marcat de trei ori la rând, reducând ecartul de pe tabelă (20-15). România a continuat să controleze jocul, dar oaspeţii s-au apropiat la trei goluri, 23-20, fără a pune sub semnul întrebării victoria echipei noastre (26-23). 

Pentru România au marcat: Alex Şimicu 5 goluri, Demis Grigoraş 5, Dan Racoţea 3, Javier Humet 3, Adrian Rotaru 2, Gabriel Bujor 2, Nicuşor Negru 2, Roland Thalmaier 2, Cristian Fenici 1, Dragoş Soare 1. 

Golurile portughezilor au fost înscrise de Fabio Magalhaes 4, Joao Ferraz 3, Diogo Branquinho 3, Daymaro Salina 3, Rui Silva 2, Gilberto Duarte 2, Pedro Portela 2, Carlos Martins 1, Sergio Barros 1, Miguel Batista 1, Alexis Borges 1. 

Vineri, în semifinale, România a învins Bahrainul cu scorul de 29-20 (11-13). 

Turneul de calificare se va disputa la Bolzano, unde România va întâlni Italia, Feroe şi Ucraina, prima clasată urmând să obţină biletul pentru barajul la Mondiale. Primul tur al preliminariilor Campionatului Mondial din 2019 se va desfăşura în perioada 11-13 ianuarie, la Bolzano (Italia). În grupa a treia, România va debuta contra Italiei, pe 11 ianuarie (20.00, ora României). În aceeaşi zi va avea loc şi partida Ucraina - Insulele Feroe (17.30).

Pe 12 ianuarie se vor juca partidele România - Feroe (17.30) şi Italia - Ucraina (20.00).

Ultimele partide vor avea loc pe 13 ianuarie: România - Ucraina (19.15) şi Italia - Feroe (21.45).

Doar câştigătoarele celor şase grupe preliminare vor juca în iunie 2018 în play-off-ul pentru turneul final din Germania şi Danemarca. 

În finala mică a Trofeului Carpaţi, Bahrainul a învins Tunisia cu 25-24 (13-13).