SPORT

Doi chişinăuieni au câştigat turneele TOP-12 din Austria şi România la tenis de masă

post-img

Chişinăuienii Sofia Polcanova şi Cristian Chiriţă au câştigat turneele TOP-12 din Austria, respectiv, România la tenis de masă individual, au informat surse din cadrul Federaţiei naţionale de profil.

Sofia Polcanova (25 de ani) a fost cea mai bună în concursul feminin. Turneul masculin a fost câştigat de francezul Emmanuel Lebesson. Jucătoarea moldoveană a fost naturalizată la vârsta junioratului după ce se afirmaseră în campionatul naţional şi la câteva turnee internaţionale. Ea a fost educată de tatăl, Mihail, premiant al campionatelor naţionale. În 2016 a participat la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro (Brazilia) pentru Austria.

Cristian Chiriţă este legitimat la CS Pristavu Câmpulung de mai mulţi ani. Este multiplu campion naţional la mai multe categorii de vârstă. A început turneul TOP-12 cu o înfrângere, dar şi-a revenit imediat şi în restul meciurilor disputate a învins, situându-se pe primul loc. Echipa sa se clasează pe primul loc în clasamentul Superligii Naţionale masculine după primul tur, cu şapte victorii din şapte partide desfăşurate. A fost depistat şi educat la clubul Topspin USM Chişinău de Natalia Smirnova şi Marc Granovschi.