Barcelona a câştigat cupa, după o finală în care şi-a călcat adversara în picioare
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Barcelona a câştigat cupa, după o finală în care şi-a călcat adversara în picioare

Eliminată din Liga Campionilor în sferturi, după un retur catastrofal la Roma, formaţia catalană s-a răzbunat pe echipa pe care a întâlnit-o în ultimul act al competiţiei KO.

Pe Barcelona nu e bine să o întâlneşti după o contraperformanţă! Sevilla s-a prezentat, sâmbătă seară, pe „Estadio Wanda Metropolitano“ din Madrid plină de speranţe, însă a părăsit terenul umilită şi cu suporterii ei în lacrimi, în tribune.  

Asta pentru că tabela a arătat 3-0 pentru Barcelona după 40 de minute. „Dubla“ lui Suarez (14, 40) şi un gol fantastic al lui Messi (31) au stabilit scorul la pauză şi au decis soarta finalei.  

La reluare, tot Barcelona a înscris prin Iniesta (52) şi Philippe Coutinho (69-penalty), câştigând Cupa Spaniei cu scorul de 5-0!    A fost pentru a 30-a oară când Barcelona a cucerit competiţia KO. De fapt, catalanii au luat acest trofeu în ultimele patru sezoane! Mai mult, Messi a intrat în istorie ca jucătorul care şi-a trecut numele pe lista marcatorilor în cinci finale diferite!  

De partea cealaltă, pentru Sevilla continuă bilanţul dezastruos în confruntările cu formaţia blau-grana. În ultimele 22 de partide cu Barcelona, Sevilla a înregistrat o victorie, patru egaluri şi 17 înfrângeri.
Similare