Moş Vasile povesteşte că în 1944, în satul Cioara, staţionau trei divizii de militari germani, iar câţiva soldaţi trăiau în casa părinţilor săi. Avea 9 ani pe atunci.

„Nemţii mă stimau tare pe mine. M-au învăţat să merg la oameni să cumpăr ouă, lapte, ce aveau nevoie. Îmi spunea: iaicika, îmi dădeau 10 mărci. Ştiam până la 10 să număr”, a mărturisit bărbatul.

În una din zile, povesteşte nea Vasile, un neamţ îl acuzase că i-a furat luleaua.

„Ţiliki ţapţarap faifen. Zicea că, Vasile mi-a furat luleaua. Unde-i? Eu eram pe la poartă. Ţiliki, mă cheamă la el. Mă apucă de mână, mă întoarce şi cu palma la fund. Am început a ţipa şi am fugit la bunelul.  Moşneagul mă credea că nu am luat-o”, a adăugat bătrânul.

Ulterior, nemţii s-au convins că făptaşul era altul. După plecarea nemţilor, în sat au venit sovieticii. Mulţi săteni au dispărut, îşi aminteşte moş Vasile.

„Sovieticii se duceau şi luau de la cei mai bogaţi, pe care i-au ridicat pe urmă de culaci, le luau un porc sau un buhai, fără nimic. Au luat, au urcat în maşină şi au plecat. Pentru mâncare la armată. Vorba ceva de plată, nimic”, a mai adăugat nea Vasile.

Una dintre victimele regimului sovietic a fost un vecin de-al său.

„Era unul, Marin, care avea casă, în rând cu acea casă. Acela a stat, era politician român. Dar a venit deja calic din puşcărie”, a menţionat nea Vasile.

Nea Vasile spune că mare noroc a mai avut că sovieticii nu au aflat despre relaţia sa cu nemţii. Moşul este mândru de viţa neamului din care se trage. În perioada administraţiei româneşti, îşi mai aminteşte moşul, era disciplină. 

La cei 83 de ani, sufletul lui Vasile Călugăreanu este încă afectat de sechelele regimului sovietic.