SOCIAL

VIDEO. Sute de bilete de troleibuz au fost falsificate şi puse în circulaţie

Cine s-ar fi gândit că poţi scoate bani din falsificarea biletelor de troleibuz? Ideea i-a venit unui bărbat în vârstă de 39 de ani. Acesta a reprodus exact acelaşi design al tichetelor de călătorie, pe care le scotea la printer, iar mai apoi le vindea la un preţ de două ori mai mic taxatorilor. Prejudiciul municipalităţii este estimat la câteva zeci de mii de lei.

Făptaşul a fost reţinut chiar în momentul când intenţiona să pună în circulaţie ilegală aproape 300 de bilete pe ruta troleibuzului nr. 2. Ilegalităţile au fost descoperite de ceva vreme, iar oamenii legii au aşteptat ziua în care să-l prindă în flagrant pe individ.

„Tichetele noastre le xeroxau, le făceau rulouri şi nimereau la noi. Taxatorii ştiau şi intenţionat le procurau, poate cu jumătate de preţ şi le vindeau cu doi lei. Trei conductori de-ai noştri depistaţi au fost eliberaţi din lucru”, a declarat şeful RTEC, Gheorghe Morgoci. 

Tichetele de troleibuz au fost ridicate şi duse la expertiză. Şeful Regiei Transport Electric spune că nu e primul caz când se falsifică biletele. Chiar dacă întreprinderea dispune de controlori, făptaşii scapă adesea basma curată. Dacă va fi găsit vinovat, individul riscă amendă de cel mult 19 mii de lei sau închisoare de până la 5 ani.