SOCIAL

VIDEO. Statistici tragice. 40 de morţi şi 900 de răniţi în 818 accidente produse în Chişinău, în acest an

Şoferii şi pietonii plătesc un preţ enorm pentru neatenţia de pe şosele. Nu este vorba despre amenzi ori puncte de penalizare, ci despre vieţi omeneşti. 40 de oameni au murit şi 900 au fost răniţi în cele peste opt sute de accidente rutiere care s-au produs în acest an în Chişinău. Bilanţul însângerat ar trebui să îngrijoreze mai mult autorităţile.

Şi chiar dacă stau cu ochii-n patru, tot se tem să meargă pe trecerile de pietoni, loc, de altfel, unde ar trebui să se simtă în siguranţă. Conducătorii auto arată cu degetul spre pietonii pe care îi numesc ei iresponsabili.

Şi dacă nu dau peste pietoni, atunci dau peste alte autovehicule. Cele mai multe accidente s-au înregistrat în sectorul Botanica, 202 la număr, unde s-au stins din viaţă 13 persoane. Datele poliţiei rutiere arată că bulevardul Dacia se menţine în fruntea clasamentului privind cele mai periculoase artere din capitală. Fiecare şofer se scuză în felul său.

Săptămâna trecută au avut loc 25 de accidente în Chişinău. Nicio persoană nu a decedat, dar 29 au ajuns la spital cu diverse traumatisme.